#politics fresh Lifestyle Thoughts

Avem vreo șansă?

13 Decembrie, Cluj

Străzile sunt pline de oameni muți și surzi. Le vezi tristețea în ochi. Nu am mai fost demult pe aici. E deprimant într-un fel. Am nevoie de cineva să îmi spună de pe unde pot lua și eu vreun autobuz spre centru. Mă opresc lângă o doamnă care pare amabilă. O întreb cu cel mai frumos zâmbet de-al meu dacă știe de unde pleacă autobuzul de care am nevoie. Se uită la mine lung cu capul ridicat mult prea sus și își întoarce spatele fără să îmi spună ceva. Te-n gură de viață.

Oare avem vreo șansă să regăsim o linie de plutire în educația țării? Să lăsăm Occidentul să ne civilizeze măcar puțin? E adevărat, nu toți sunt la fel. Nu toți sunt miștocari, semianalfabeți sau lipsiți de bun-simț. Mai există oameni faini care își permit luxul de a zâmbi din când în când. Ține până la prima zi de cămin. Sau prima angajare. Când își dau seama că ar fi avut mai multe șanse dacă ar fi plecat în străinătate. Sau dacă tata ar fi avut niște „pile și relații”. Sau vreun business profitabil. Cei care rămân, trag la întâmplare. Poate devin corporatiști. Poate pariază pe un business riscant și au noroc până la urmă. Poate ajung la vreun KFC că diploma de la litere nu i-a ajutat cu nimic. Poate au noroc și ajung influensări. Poate duc un trai decent și ajung să lucreze în domeniu. Mai bagă un Sunwaves de 1 mai. Un Electric, un Untold. Un weekend la Londra. O săptămâna la Sinaia cu prietenii. Câteva zile la Paris. Ceva.

Maneliști, fotbaliști, bloggerițe de feșăn, drogați de prin cluburi underground, vedete cu acid în buze, implant și creier microscopic: reperele morale ale adolescenților români. Cultura de calitate se zbate să supraviețuiască aici. În țara lui Brâncuși și Enescu. În țara celor trei milioane de homofobi. Printre cluburi de manele, stadioane și biserici de milioane de euro te chinui puțin până o găsești, dar o găsești până la urmă. Se mai merge la un spectacol de teatru din când în când, la un workshop, la un festival de film românesc. Avem artiști, regizori, poeți, scriitori tineri. Haide, dom’le că se mișcă- aș putea spune. Dar chiar ăsta e adevărul?

Avem vreo șansă să îi corectăm pe cei care prostituează o Românie întreagă cu mințile lor înguste? Pe cei cărora le atârnă scuipat în colțul gurii și pe cei care nu fac diferența între o bâtă și un stilou și care sunt numiți pe nedrept homo sapiens? Care ne fură din buzunar și banii pe care nu îi avem folosindu-și relațiile cumpărate pe banii țării noastre. Împingând oameni valoroși în afara granițelor și blocând industrii, batjocorind tot ce are mai bun România noastră frumoasă. Țara celor care cred că scuipatul e ambrozie. Nu-i pasă nimănui că suntem în Evul Mediu când vine vorba de infrastructura țării, de sănătate, de siguranță și de transport. Nu-i pasă nimănui că aplicabilitatea teoretică a cunoștințelor dobândite la facultățile din țară este egală cu zero.

Avem vreo șansă să îndepărtăm din ADN-ul nostru dezinteresul, șmecheria, miștocăreala și semianalfabetismul? Să respectăm cultura și simbolurile naționale în afara bisericilor și stadioanelor? Să decantăm din sângele nostru cretinismul care ne face să fim un public incult care soarbe în fiecare zi de pe canapea râgâiturile inepte din spatele televiziunii?

Oare avem vreo șansă să trăim într-o zi știind că avem justiție, poliție și educație fără ca politicienii să se bucure că au mai furat câteva milioane de la un proiect care ne-ar fi îndrumat puțin spre educație?

Oare avem vreo șansă?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *